Brăilenii nu vor datorii la bănci pentru a-şi cumpăra locuinţă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilenii nu vor datorii la bănci pentru a-şi cumpăra locuinţă

• la nivelul judeţului nostru au fost doar 333 de dosare de evaluare a unor imobile ce ar urma să fie achiziţionate prin credit bancar • Ilfovul, Clujul şi Timişul sunt pe primele locuri la nivel naţional

 

Doar câteva sute de brăileni au încercat să se împrumute la bancă pentru a-şi cumpăra o locuinţă în trimestrul III al acestui an, potrivit unui studiu la nivel naţional realizat pe baza rapoartelor de evaluare ce au vizat proprietăţi rezidenţiale propuse pentru garantarea împrumuturilor. La nivel naţional datele arată că un apetit sporit pentru credite bancare ipotecare este în judeţele Ilfov şi Cluj, iar la polul opus, în Caraş-Severin şi Harghita.

Potrivit datelor Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR), evaluatorii au realizat peste 73.000 de rapoarte ce au vizat proprietăţi rezidenţiale pentru garantarea împrumuturilor în primele nouă luni din acest an, valoarea cumulată a acestor locuinţe depăşind 5,2 miliarde euro. În perioada de referinţă a studiului, mai precis trimestrul III al anului în curs, evaluatorii au întocmit peste 24.000 de rapoarte de evaluare pentru garantarea împrumuturilor. În cazul judeţului nostru au fost raportate 333 de dosare de evaluare, context în care ne poziţionăm spre coada clasamentului naţional, la fel ca alte 23 de judeţe unde au fost înregistrate între 140 şi 450 de rapoarte de evaluare. În eşalonul superior cu până la 900 de rapoarte sunt 10 judeţe, în timp ce doar 5 judeţe au avut până în 1.800 de rapoarte, printre care şi Constanţa cu 1.566 de dosare. Singurele judeţe cu peste 1.800 de dosare au fost Clujul - 1.894 şi Ilfovul cu tot cu Bucureşti - 2.546 dosare.

Dacă ne raportăm la nivelul regiunii de dezvoltare din care facem parte, pe primul loc este Constanţa - 1.566 dosare, urmat de Galaţi - 456 dosare, Buzău - 410 dosare, Brăila - 333 dosare, Vrancea - 306 şi Tulcea - 210 dosare.

Numărul de rapoarte de evaluare întocmite nu trebuie confundat cu numărul de credite acordate, deoarece o parte din persoanele care aplică pentru credit sunt respinse de bănci.

Potrivit unei situaţii BNR (Banca Naţională a României) aferentă lunii octombrie privind Creditele şi depozitele în profil teritorial, la nivelul judeţului nostru figurau în derulare credite pentru locuinţe în valoare de 486,9 milioane lei (301,5 milioane credite în lei, iar diferenţa de 185,4 milioane lei credite în valută), în creştere cu 6,3 milioane lei faţă de luna septembrie. 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro