A venit sezonul lor, deci nu mai avem căpşuni doar la casoletă, pe rafturile supermerketurilor, ci şi la grămadă, pe tarabele din pieţe. Cu toate astea, brăilenii ce sperau ca acum, când e vremea lor, să regăsească adevărata aromă a căpşunilor, pe care o ştiam de pe vremea bunicilor, vor fi dezamăgiţi, din păcate. Chiar şi fructele produse în România, sau şi mai aproape, la Vărsătura, sunt tot soiuri aduse din import. Vechile soiuri româneşti au dispărut aproape cu desăvârşire. De ce? Pentru că nu sunt rentabile şi pentru că majoritatea clienţilor vor mai degrabă fructe aspectuoase decât gustoase! O recunoaşte inclusiv Constantin Petre, cel mai mare producător de căpşuni din judeţul Brăila. Familia acestuia administrează o plantaţie de 5 hectare, situată la marginea satului Vărsătura, comuna Chiscani. Acolo, la doi paşi de municipiul Brăila, Constantin Petre lucrează în comun, împreună cu fiica şi cu sora sa, căpşuneria întinsă pe 5 ha.
Rândurile drepte, cu căpşuni care cresc şi se coc pe o folie de plastic, hrănite şi tratate direct la rădăcină printr-un sistem performant de picurare - toate acestea fac ca plantaţia familiei Petre să arate ca în pliantele tipărite în Occident. Căpşunile au început deja să se coacă, iar cei zece angajaţi tocmiţi să le culeagă au treabă de dimineaţă până seara. Marfa e vândută cu 6,5 lei în câmp, iar la tarabe ajunge cu 8 lei. Constantin Petre se bucură că a reuşit, încă de anul trecut, să îşi distribuie căpşunile şi la hipermarketul existent lângă Vărsătura. Acolo, preţul la raft era, ieri, 8,99 lei. "Urmează să mai scadă", ne-a asigurat Petre.
Afacerea merge, aşadar, ca pe roate. Din căpşuneria în cauză pleacă spre consumatori cinci soiuri de căpşuni: Asia, Alba, Roxana, Cristina şi Aura. În ciuda numelor preponderent româneşti, sunt soiuri aduse din Italia, preparate genetic să arate cât mai frumos, să aibă productivitate mare, rezistenţă la alterare şi împotriva dăunătorilor. Cu gustul stau, însă, mai slăbuţ... L-am întrebat pe Constantin Petre dacă măcar în vreun colţ mai îndepărtat al vastei sale căpşunerii mai are şi vreun soi românesc, aşa, mai puţin arătos, dar mai puternic aromat, cum ştiam noi că erau căpşunile pe vremea lui Ceauşescu. Ne-a răspuns sincer că nu! Nu mai are pentru că nu sunt eficiente din punct de vedere economic.
"Piaţa şi dumneata le vreţi aşa!", ne-a spus Constantin Petre, arătându-ne o căpşună ca după carte. "Păi, eu le-aş vrea aşa cum erau pe vremuri, mai puţin arătoase, dar mai aromate!", i-am replicat. "Experienţa mi-a arătat că inclusiv cei care cer căpşuni româneşti clasice, dacă au posibilitatea să aleagă între cele mici şi aromate şi cele de acum, mari şi frumoase, le aleg tot pe cele mai mari. E o chestiune verificată: prima dată alegem cu ochii, cu privirea, apoi cu gustul! De-aia un supermarket nu acceptă la raft decât fructe crescute uniform, mari, aspectuoase, pentru că astea se vând", ne-a spus Petre, pentru a ne lămuri de ce soiurile din import le-au scos de pe piaţă pe cele autohtone.
Constantin Petre dă asigurări, totuşi, că fructele obţinute în căpşuneria familiei sale au, totuşi, un gust mai bun decât cele aduse din import. "Eu nu folosesc îngrăşăminte chimice, ci doar gunoi de grajd, ca îngrăşământ natural. Între rândurile de căpşuni am pus un strat de paie pentru că fructele, chiar dacă stau pe o folie de plastic, s-ar fi umplut de pământ când plouă. Paiele acestea ţin fructele curate tot timpul. Sunt nişte amănunte care contează mult la calitatea mărfii. În plus, eu las fructele să se coacă bine înainte de a le culege. Cele aduse din import au fost culese aproape crude şi s-au copt, cât au putut să se coacă, în TIR, pe timpul transportului. Din cauza asta nu mai au acel gust pe care doar coacerea naturală, la lumina soarelui, îl oferă", ne-a mai explicat Constantin Petre.
