Ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat o nouă rubrică "Să iubim natura" cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
Pentru că sunt asaltat cu telefoane sau cu mesaje pe rețelele de socializare în legătură cu puii de păsări căzuți din cuiburi sau care încearcă să zboare și noi credem că au fost abandonați, încerc să vă dau câteva sfaturi, în speranța că putem salva cât mai mulți dintre acești pui. Am să vă dau un singur exemplu, fără să dau nume. Mă sună cineva și îmi spune că a găsit un pui de pasăre răpitoare și că vrea să scape de el. Am încercat și am reușit după vreo câteva ore să primesc o imagine pentru a putea identifica specia și până la urmă reușesc, cu mare greutate, după ce îmi arată cu camera un clip video de pe alt telefon. Era vorba despre un pui de șorecar comun. Sincer m-am speriat deoarece în clipul video cel ce era filmat ținea pasărea pe un umăr și pe fundal se auzea o melodie de jale. Clipul fusese postat pe o rețea de socializare la modă acum. Am întrebat dacă nu cumva pasărea i-a lovit cu ciocul și ghearele de vor să scape urgent de ea și nu mică mi-a fost mirarea să aud că din cauza asta doreau să scape de ea. Pasărea sălbatică încerca să se apere și normal că a lovit cu ghearele, ciocul și aripile. Vă atenționez să aveți grijă cu aceste exemplare sălbatice nu au nici o vină, ele sunt speriate și încearcă să se apere.
În astfel de situații este important să luăm decizii rapid, astfel încât puiul de pasăre să aibă șanse cât mai mari de supraviețuire. Din păcate, atunci când sunt sunat, pot doar să dau sfaturi deoarece nu există în zonă un centru specializat pentru preluarea animalelor sălbatice aflate în dificultate.
Prima recomandare atunci când găsiți un pui de pasăre (în alt loc decât pe o creangă) este să vedeți dacă este rănit, dacă are o problemă. Cel mai bun lucru pe care puteți să îl faceți este să îl puneți într-un loc ferit, pe creanga unui copac din imediata apropiere a locului unde l-ați găsit sau într-o tufă, pentru a-l feri de eventualele atacuri ale câinilor sau pisicilor. Așteptați să vedeți dacă vin părinții la pui, stând retrași, pentru a permite acestora să îi hrănească. Trebuie să aveți în vedere că un pui are nevoie de hrană destul de des, undeva la 15-20 de minute, de pe la ora 6.00 până pe la ora 22.00. Deci vă asumați o mare responsabilitate atunci când îl luați. De cele mai multe ori, când cineva găsește un pui este încântat că poate să salveze o viață, apoi observă că nu știe ce are de făcut și caută informații. Primele informații sunt și cele mai importante. Dacă sunt date de către un specialist în domeniu aceste informații pot salva viața puiului de pasăre.
Alte situații delicate sunt când puii unor specii mai mari (care cuibăresc frecvent pe clădiri, cum ar fi vântureii sau pescărușii) sunt găsiți în dificultate, căzuți în parcări, în curțile blocurilor sau ale altor clădiri. Cel mai potrivit lucru este să fie așezați pe clădirile de unde provin (și eventual adăpostiți la umbră) – părinții vor veni cu certitudine să îi hrănească.
Dacă pasărea este parțial sau complet acoperită de penaj , probabil nici nu are nevoie de ajutorul dvs. Părinții sunt mereu în apropiere și le răspund la chemări cu livrări periodice de hrană. Trilurile sâcâitoare pe care le veți auzi din copacii din apropiere sunt scoase de părinții care insistă astfel să plecați și să le lăsați puiul în pace.
Dacă nu este rănită, pasărea trebuie lăsată acolo unde se află. O puteți ajuta dacă veți îndepărta pisicile, câinii și copiii curioși, care ar putea să rănească puiul și care pot împiedica părinții să vină să hrănească micuța pasăre. În mod alternativ, puteți să îl așezați pe o creangă mai înaltă, mai ales dacă se află în pericol iminent din cauza câinilor sau a pisicilor.
Din păcate, oamenii intervin cel mai des la acest stadiu al dezvoltării puilor și preiau păsările sălbatice din natură. Deși intențiile lor sunt dintre cele mai bune, acest fapt poate avea consecințe dintre cele mai nedorite. Nu doar că este ilegal (preluarea păsărilor din natură), dar veți priva o pasăre de ajutorul esențial al părinților, caz în care puiul nu va avea aceleași șanse la viață și nu va fi adaptat la mediu așa cum sunt celelalte păsări tinere.
De asemenea, trebuie acceptat faptul că mortalitatea puilor de păsări sălbatice este în mod natural, în general ridicată, mai ales la anumite specii (motiv pentru care aceste specii au mai mulți pui).
Dacă ați găsit pui de pasăre cu puf și pene mici, pui care au căzut din cuib, atunci încercați să îi puneți înapoi. Totuși, luați în calcul că un astfel de incident este comun la mai multe specii de păsări: puii cad din cauze naturale (vânt puternic, furtună etc) sau puiul mai mare îl împinge din cuib pe cel mai slab, astfel încât să primească mai multă hrană. Cel mai puternic dintre pui va supraviețui și își va crește și el puii în viitor. Dacă nu reușiți să localizați cuibul, cereți ajutor specializat.
Uneori, în tipul unor furtuni puternice, cuiburile cad din copaci. Puneți cuibul căzut înapoi în copac, cu pui cu tot. Nu este adevărat că păsările își abandonează puii dacă aceștia au fost atinși de un om. Păsările chiar au un simț al mirosului destul de slab dezvoltat. Dacă nu găsiți locul în care se află cuibul sau dacă este prea periculos să urcați în copac, puneți puiul sau puii într-un loc în care părinții îi pot găsi, dar alegeți locul cu grijă, astfel încât să nu poată ajunge pisicile la ei.
Este destul de simplu să înlocuiți un cuib deteriorat. Puteți folosi un coșuleț de plastic sau un container de aceeași formă, în care să puneți bucățele de șervețele de hârtie. Nu folosiți cârpe de bumbac, acestea se încurcă în degetele de la picioare ale păsărilor. Fixați cuibul cu sârmă sau cu ajutorul unor cuie bătute în copacul din care a căzut sau în arbustul unde se află. Următorul pas este plasarea puilor în cuib. Aceștia trebuie să fie mereu așezați cu picioarele strânse sub corp. Aveți grijă ca puii să nu fie expuși la soare. La scurt timp vor sosi părinții și își vor hrăni puii în containerul în care i-ați amplasat, ca și cum ar fi fost cuibul lor.
De cele mai multe ori, familiile cu copii iau acești pui pentru a-i salva, dar după ce s-au însănătoșit vor să îi păstreze ca animale de companie deoarece s-au atașat de ei. Trebuie să ținem cont de faptul că deținerea de animale sălbatice este interzisă și că locul acestora este în natură. Discutam de curând cu un iubitor de natură brăilean și mă întreba dacă nu ar fi mai bine să nu intervenim în astfel de cazuri. Răspunsul meu este următorul: dacă găsiți o pasăre rănită, trebuie să aveți în vedere că o astfel de pasăre are nevoie de îngrijiri medicale la un cabinet veterinar, unde sunt niște costuri, apoi să aveți un spațiu să țineți pasărea vreo două săptămâni și să îi procurați hrană adecvată. În concluzie, dacă nu vă permiteți toate acestea, mai bine lăsați pasărea în natură, poate așa are mai mari șanse să își revină.
Sursa de informare: