EXTERNE: Aeroportul Roma-Fiumicino, închis din cauza unui incendiu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Aeroportul Roma-Fiumicino, închis din cauza unui incendiu

Un vast incendiu a izbucnit joi dimineaţa la terminalul 3 al Aeroportului Fiumicino din Roma, fără să producă victime, care a fost închis până cel puţin la ora locală 14.00 (15.00, ora României), a anunţat joi dimineaţa societatea aeroporturilor Roma Adr, relatează AFP în pagina electronică.

La izbucnirea incendiului, înainte de ora locală 5.00 (6.00, ora României), terminalul era gol, astfel că nu s-a soldat cu victime sau răniţi. Însă câţiva angajaţi ai aeroportului au fost intoxicaţi cu fum.

Având în vedere pagubele, autorităţile italiene au decis să închidă aeroportul şi să interzică accesul, cel puţin până joi după-amiaza. Toate zonele au fost închise, a constatat AFP. Incendiul a fost controlat la ora locală 7.00 (8.00, ora României) de către aproximativ 50 de pompieri trimişi la intervenţie.

Cauzele incendiului şi locul exact de unde a pornit erau încă necunoscute, dar directorul aviaţiei civile italiene Alessio Quaranta, intervievat de postul Rainews, a evocat posibilitatea ca focul să fi pornit din zona bagajelor.

Alitalia şi-a anulat toate cursele - atât la plecare, cât şi la sosire - de pe Fiumicino prevăzute joi până la ora locală 14.00 (15.00, ora României), cu excepţia sosirii unor zboruri intercontinentale, potrivit unui comunicat al companiei aeriene naţionale.

Alitalia precizează că întreaga sa reţea urmează să fie afectată joi de întârzieri şi anulări de zboruri din cauza acestui incendiu, potrivit aceleiaşi surse.

Potrivit unui francez care a venit la faţa locului să ia avionul către ora 5.00 GMT (8.00, ora României), un fum negru încă se mai ridica din terminal, dar atmosfera era calmă, iar la faţa locului se aflau puţine persoane. Toate căile de acces în aeroport erau pustii, iar accesul către parcări era blocat cu panglici, a precizat el pentru AFP.

Traficul pe autostrada care conduce la aeroport şi legătura feroviară cu Roma au fost întrerupte.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro