EXTERNE: David Cameron le cere miniştrilor să îi susţină strategia privind UE sau să părăsească Guvernul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: David Cameron le cere miniştrilor să îi susţină strategia privind UE sau să părăsească Guvernul

Premierul britanic, David Cameron, vrea să înăbuşe primele semne ale unei rebeliuni în cadrul partidului său conservator în legătură cu UE, avertizându-şi miniştrii că trebuie să susţină strategia sa privind Uniunea Europeană sau să plece din Guvern, relatează Reuters, în pagina electronică.

Vorbind cu ocazia reuniunii din Germania a liderilor G7, Cameron, care a promis să renegocieze legăturile Marii Britanii cu UE, înainte de un referendum pe tema apartenenţei ţării la blocul comunitar, a semnalat că nu va tolera o disidenţă.

"Dacă vreţi să faceţi parte din Guvern, trebuie să aveţi în vedere că suntem implicaţi într-un exerciţiu de renegociere pentru a avea un referendum, iar aceasta va conduce la un rezultat de succes", le-a explicat el reporterilor, atunci când aceştia au întrebat dacă le va permite miniştrilor să voteze la referendum potrivit propriei conştiinţe".

Cameron a vorbit după ce un grup de peste 50 de parlamentari conservatori au declarat că sunt pregătiţi să susţină o campanie de ieşire din UE a Marii Britanii, cunoscută ca "Brexit", cu excepţia unor schimbări radicale în cadrul blocului comunitar. Acesta a fost primul semn de revoltă a euroscepticilor de la realegerea lui Cameron luna trecută.

Un membru al aceluiaşi grup a sugerat că nouă dintre miniştrii lui Cameron ar putea vota în favoarea plecării din UE, ceea ce nu s-a putut confirma independent.

Cameron, care a promis un referendum privind apartenenţa la UE până la sfârşitul lui 2017, a declarat că este încrezător că poate obţine o înţelegere care să îi permită să le recomande britanicilor să rămână în cadrul blocului comunitar, la care au aderat în 1973.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro