Fost antrenor de atletism, răpus de efortul fizic | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fost antrenor de atletism, răpus de efortul fizic

Un brăilean de 68 de ani, fost profesor de sport şi antrenor de atletism cu numeroase performanţe, a murit în urma unui stop cardiorespirator. Constantin Drăgan, un bărbat atletic şi care obişnuia să facă sport zilnic, a fost găsit fără viaţă, marţi seara, în apropierea unui bloc situat pe Aleea Narciselor. În jurul orei 22.40, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit identitatea victimei. În urma primelor cercetări s-a stabilit că bărbatul a alergat în parcul Monument şi, pe fondul efortului fizic depus, i s-a facut rău şi a murit. Cadavrul a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea exactă a cauzei decesului.

Moartea subită a lui Constantin Drăgan i-a şocat pe cei care îl cunoşteau, mai ales că nu îl ştiau bolnav. Printre aceştia se numără şi Vasile Puiu, directorul executiv al HC Dunărea, pentru care profesorul Constantin Drăgan a fost un exemplu de-a lungul carierei sportive. "Am numai vorbe de bine despre el, a obţinut câteva performanţe în atletism în anii 1980 - 1985, a avut copii valoroşi care au ajuns campioni naţionali. Eu l-am avut ca exemplu. Era un tip foarte ordonat şi riguros, făcea pentru sport ceea ce trebuia făcut. Era vegetarian şi făcea multă mişcare, era robust, atletic şi alerga de 2-3 ori pe săptămână. Din câte ştiu eu nu avea probleme de sănătate, dar, în ultimii 5 ani, fiind pensionar nu ne-am mai întâlnit atât de des, nu prea mai venea pe la Liceul cu Program Sportiv. Oricum, sunt foarte afectat de moartea lui", ne-a spus Vasile Puiu. Fostul profesor Constantin Drăgan şi-a desfăşurat activitatea la Liceul "Nicolae Iorga", la Liceul cu Program Sportiv, iar apoi s-a mutat la Şcoala cu clasele I - VIII "Dimitrie Cantemir", din cartierul Obor, pentru a fi mai aproape de casă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro