În fiecare săptămână, așa cum a obișnuit cititorii, ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" vă oferă spre lectură și informare rubrica "Să iubim natura" cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
La acest sfârșit de săptămână am făcut un tur pe la bălțile frecventate de mine destul de des în cursul anului și am fotografiat alte două specii de păsări ce merită aduse în atenția dumneavoastră, fiind vorba de mărăcinarul mare și de stârcul roșu.
Mărăcinar mare (Saxicola rubetra)
Specie de pasăre cântătoare de talie mică, cu coadă scurtă și robustă, picioare întinecate și lungi. Sprânceana deschisă și proeminentă este caracteristică în toate penajele. Târtița maro-gălbuie are pete întunecate, iar restul părților dorsale sunt striate. Albul de la baza cozii este vizibil doar în zbor. Specia prezintă dimorfism sexual redus, masculul are un colorit general mai contrastant. La mascul laturile capului sunt negre-maronii, mărginite de sprânceana albă foarte pronunțată. Gușa și pieptul sunt gălbui-portocaliu. Penele de pe aripă sunt ma întunecate, cu una sau două pete albe vizibile în zbor. Femela are sprânceana alb-gălbuie, lateralele capului maroniu deschis și în mod normal fără pată pe aripă. Lungimea corpului este de 12-14 cm, iar greutatea este de 13- 26 g.
Etimologia denumirii știintifice - Numele de gen, Saxicola, provine din cuvintele latine saxum - bolovan, stâncă și collo, colere - a locui. Numele de specie, rubetra, provine din cuvântul latin rubetrum - mărăcine, mărăciniș, făcând referire la preferințele speciei pentru habitatele cu mărăcini.
Distribuție - Specie vest-palearctică, cuibărește din vestul Europei (inclusiv insulele Britanice și Irlanda) până în centrul Asiei. În nord ajunge până dincolo de cercul polar, iar în sud cuibărește inclusiv în zona mediteraneană. În România cuibărește în zonele de deal și submontane, izolat în rest, unde găsește pajiști mai umede.
Fenologie - Specia cuibărește în România, fiind migratoare. Sosește de obicei începând cu luna aprilie și pleacă înapoi spre locurile de iernare în luna octombrie.
Habitate - Este o pasăre specifică zonelor deschise, adesea depresionare, întinse. Cuibărește în terenuri necultivate și zone de pajiști de obicei umede (de exemplu: pășuni, malurile lacurilor, pajiști inundate, pajiști cu tufărișuri rare, zone cu mărăcini și smocuri de ierburi înalte) etc.
Hrană - Specie preponderent insectivoră, consumă larve și adulți de: gândaci, fluturi, libelule, muște, albine, furnici, dar și alte nevertebrate (păianjeni, melci, râme etc.). Ocazional consumă fructe mici și semințe, în special toamna.
Alte informații - Masculul poate fi des observat în vârful unui tufiș sau plante ierboase înalte, de unde vânează și cântă. Cântecul este puternic, scurt și rapid. Acesta începe ezitant, apoi accelerează, după care se oprește brusc. Versurile scurte sunt amestecate cu sunete răgușite, note clare, profunde și imitații (uneori emite o variantă ce seamănă cu o presură sură).
Populație - Populația globală a speciei este estimată la 17.200.000 – 28.500.000 de indivizi. Populația Europeană este estimată la 6.470.000 – 10.700.000 de perechi cuibăritoare. Tendința populațională la nivel european a scăzut moderat în perioada 1980-2013 (conform EBCC, 2015). Populația din România este estimată la 490.997 – 702.952 de perechi cuibăritoare, tendința populațională fiind considerată incertă.
Reproducere - Perioada de reproducere începe la mijlocul lunii aprilie. Ponta este formată din 4-7 ouă pe care femela le cloceşte 12-13 zile. Puii părăsesc cuibul după 17-19 zile, însă nu sunt capabili de zbor, aceștia sunt hrăniți în continuare de către părinți pentru încă 15-18 zile. Cuibul are forma unei cupe și este construit din iarbă, tulpini, frunze, mușchi și este căptușit cu tulpini fine și păr de animale; acesta este amplasat în tufe de iarbă.
Amenințări și măsuri de conservare - Principala amenințare a speciei este reprezentată de pierderea habitatului de reproducere din cauza intensificării agriculturii (aratul zonelor de pajiște), tăierea completă a tufelor, incendiilor necontrolate și a urbanizării. Tufișurile sunt adesea eliminate din pajiști (obiceiul de curățire a pășunilor și a fânațelor) și din terenul agricol (unificarea parcelelor și eliminarea fâșiilor de vegetație naturală dintre ele). De asemenea, iernile severe din anumite arii de distribuție determină fluctuații ale populațiilor.
Stârc roşu (Ardea purpurea)
Este o specie de pasăre de talie mare. Nu există dimorfism sexual, atât femela cât şi masculul având colorit caracteristic maro roșcat (gâtul, abdomenul și parțial aripile) și nuanțe de gri pe spate și aripi. Păsările tinere au colorit relativ uniform, maroniu roșcat marmorat. Lungimea corpului este de 70-90 cm şi are o greutate medie de 525-1218 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 120-138 cm.
Etimologia denumirii știintifice - Numele de gen provine din cuvântul latin ardea, care înseamnă stârc, iar numele de specie provine din cuvântul latin purpureus, care înseamnă purpuriu (roșu, cu referire la coloritul cu nuanțe roșiatice al speciei).
Distribuție - Specia cuibărește în regiunile temperate ale Palearticului, din Spania și până în Asia centrală, precum și în Orientul îndepărtat (China). În nord este răspândită până în Ucraina și sudul Rusiei. Iernează în Africa la sud de Sahara și în sudul Asiei.
Fenologie - Specia cuibărește în România, fiind prezentă la noi doar în perioada de cuibărit. Sosește începând cu luna martie și pleacă înapoi în cartierele de iernare la sfârșitul lui august - începutul lui septembrie. Exemplare izolate rămân și mai târziu, uneori și în sezonul rece.
Habitate - Specia este legată de habitatele acvatice naturale, întinse, cu suprafețe mari de stuf, în care își amplasează coloniile (în zone retrase, izolate). În România cuibărește în zonele joase, în special în regiunile extracarpatice. Cele mai abundente populații sunt în Delta Dunării și în zonele lacurilor mari din regiunile de câmpie. În interiorul arcului carpatic cuibărește în doar câteva locații, în numere mai reduse.
Hrană - Este o specie carnivoră, hrănindu-se în special cu pești (5 - 15 cm lungime), amfibieni sau nevertebrate din zonele acvatice. Ocazional prinde mamifere de talie mică sau pui de păsări.
Alte informații - Este una din puținele specii de stârci migratoare pe distanță lungă, iernând la sud de Sahara. Migrează în formații de zbor specifice, adesea formate din numere mari de indivizi.
Populație - Populația globală este estimată la 270.000 – 570.000 de indivizi. Cea europeană cuibăritoare este estimată la 31.600 – 46.000 de perechi. În România, estimările arată o populație de aproximativ 800 – 1.500 de perechi cuibăritoare. Deocamdată, datorită unui teritoriu de răspândire imens, specia este clasificată ca ”Risc scăzut”. Tendința populațională în Europa este considerată descrescătoare. În România tendința populațională este necunoscută.
Reproducere - Perioada de reproducere începe la sfârșitul lunii aprilie / începutul lunii mai. Femela depune de obicei 2-8 ouă. Incubarea durează 25-30 de zile. Puii devin zburători la 45-50 de zile. Perechile cuibăresc colonial, adesea în colonii mixte cu alte specii de Ardeidae. Cuiburile sunt de dimensiuni mari, construite din stuf. Amplasarea cuiburilor are loc de obicei în zone cu stuf masiv, dens, în regiuni parțial inundate.
Amenințări și măsuri de conservare - Principala amenințare o constituie arderea stufului, chiar și în afara perioadei de vegetație, datorită faptului că amplasarea coloniilor se face în stuful crescut dens, masiv. O altă amenințare este legată de pierderea suprafețelor de habitat pentru cuibărit, prin managementul nefavorabil al zonelor umede, care duce la scăderea nivelului apei și implicit reducerea suprafețelor de stuf.
Sursa de informare:
https://pasaridinromania.sor.ro/specii/438/maracinar-mare-saxicola-rubetra
https://pasaridinromania.sor.ro/specii/182/starc-rosu-ardea-purpurea
