Prima victorie după nouă etape de secetă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Prima victorie după nouă etape de secetă

Cel puţin la acest meci brăilenii au scăpat de coşmarul pe care l-au trăit în ultima vreme şi au câştigat la scor de forfait, este adevărat însă că pe terenul uneia dintre cele mai slabe formaţii din campionat. Rocarul a dominat teritorial, dar steril, în timp ce oaspeţii au reuşit să fructifice trei dintre cele şase situaţii clare de gol pe care şi le-au creat.
CF Brăila a deschis scorul în minutul 32, după un şut puternic al lui Rotaru din lovitură liberă, o gafă a portarului bucureştean şi un inspirat plasament al lui Marius Lupu, care l-a învins pe goal-keeper-ul gazdelor.
În penultimul minut de joc, Iosofache a şutat precis, la colţul lung, pentru 0-2, după o acţiune de contraatac purtată de Chipciu şi Pânzaru.
Ultimul gol al partidei a fost înscris de Pânzaru în minutul 89 după o acţiune a lui Mândrioasa pe partea dreaptă încheiată cu o centrare precisă.
Brăilenii şi-au mai creat trei situaţii periculoase la poarta adversă, două dintre ele încheiate cu şuturi de la marginea careului ale celui mai bun jucător de pe teren, Nicu Rotaru, pe care portarul gazdelor le-a parat cu dificultate, iar în minutul 70 bucureştenii au scăpat cu faţa curată pentru că mingea expediată cu capul de Pânzaru, după un corner executat de Chipciu, a lovit bara.

CF Brăila: Mitrea - Stănciulescu, Drăguş, V. Nicolae - Bosoi, Chipciu, Pânzaru (min. 90: Olenic), Rotaru (min. 82: Pascu), Costache - Lupu, Iosofache (min. 86: Bălan).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro