Potrivit dosarului penal, în ziua de 23 septembrie 2008, Jeni M., care locuieşte fără forme legale în acelaşi imobil cu agresorul, a sesizat poliţia, reclamând faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 20.00, în timp ce se afla în curte, Costică Penciu a încercat să facă sex cu ea, deşi nu a fost de acord. Aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul poreclit "Pisoi", a poftit să facă sex cu vecina, forţând-o să intre în camera sa. Victima s-a opus, încercând chiar să-l pălmuiască. În acel moment, supărat că a fost refuzat, individul a început s-o lovească pe femeie cu pumnii în figură, încercând totodată s-o dezbrace. Văzând că nu reuşeşte să se apere de violator, Jeni a început să ţipe cât o ţineau plămânii. Au auzit-o alţi doi vecini - femeie şi bărbat -, care au reuşit să-l tempereze pe iubăreţ şi s-o scape pe victimă de la un viol sigur. Pe lângă spaima pe care a tras-o, Jeni M. a mai avut nevoie şi de 2 zile de îngrijiri medicale, urmare a loviturilor pe care i le-a aplicat agresorul. Audiat la poliţie, "Pisoi" a recunoscut că a vrut s-o violeze pe vecină-sa. El le-a spus anchetatorilor că i-a propus femeii să facă sex cu ea şi, pentru că a fost refuzat, s-a enervat, a lovit-o şi a încercat s-o dezbrace, ducând-o totodată în camera sa. Violatorul a dat vina pe alcool pentru nemernicia făcută în acea seară.
