Vasile Crăciun, al doilea din Balcani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Vasile Crăciun, al doilea din Balcani


"A fost concursul cel mai puternic din ultimii ani, bine organizat însă rămân la părerea că eu trebuia să câştig medalia de aur. Anul trecut în Muntenegru a câştigat un reprezentant al gazdelor, acum la fel. Remarc, de asemenea, evoluţia Cristinei Chirac, o culturistă care a crescut în valoare şi care poate confirma şi la viitoarele întreceri din acest an. Consider că este o performanţă pentru clubul Atlas care a reuşit să aibe doi reprezentanţi în lotul României şi ambii să urce pe podium" a declarat Vasile Crăciun.
Cei doi sportivi se pregătesc acum pentru Campionatele Naţionale care se vor derula pe 6 şi 7 iunie şi apoi pentru europenele de la Baia Mare programate la sfârşitul lunii viitoare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro