Zeci de urmăriţi aruncaţi după gratii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Zeci de urmăriţi aruncaţi după gratii

Printre aceştia se numără şi brăileni care au comis infracţiuni pe teritoriul altor state sau care s-au refugiat în afara graniţelor ţării.
Astfel, lucrătorii de la Compartimentul Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale au pus în aplicare 53 de mandate de executare a pedepsei închisorii, 30 dintre persoanele pe numele cărora erau emise fiind date în urmărire la nivel naţional, iar restul, internaţional. Totodată, poliţiştii au găsit şi 10 brăileni ce fugeau de arestul preventiv decis de instanţele de judecată brăilene şi alţi doi ce aveau mandate emise de state europene. Unul dintre aceştia din urmă este brăileanul Florian M., în vârstă de 27 de ani, căutat de autorităţile spaniole pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie şi omor. El este acuzat că în vara anului 2007, în timp ce se afla la muncă la o crescătorie de animale din Spania, împreună cu Marian G. (26 de ani) din Brăila (extrădat în aprilie anul trecut), a cauzat moartea violentă, prin asfixie, a unui gălăţean, după care i-au sustras telefonul mobil şi 800 de euro. De asemenea, în urma colaborării cu autorităţile altor state, prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Interpol, s-a reuşit depistarea şi arestarea provizorie, pe teritoriul altor state, a 4 persoane pe care Poliţia brăileană le-a dat în urmărire internaţională. Printre aceştia se numără şi Costică Buricea, urmărit din primavara anului 2007, având un mandat de arestare în lipsă şi unul de executare a unei pedepse de 1 an şi 9 luni închisoare. La sfârşitul lunii februarie, interlopul de 35 de ani a fost prins de autorităţile spaniole, după ce, cu două săptămâni în urmă, le-a scapat printre degete lucrătorilor de la Punctul de Trecere al Frontierei "Petea" - Satu Mare. Liderul gruparii din Radu-Negru a fost localizat şi reţinut în Madrid, pe baza datelor furnizate de poliţiştii brăileni de la Serviciul de Investigaţii Criminale.
În perioada de referinţă, poliţiştii de la Compartimentul Urmăriri au depistat 54 de persoane semnalate ca dispărute de la domiciliu, 19 dintre acestea fiind minore. Nouă dintre dispăruţi au fost puşi în urmărire, alături de alte 20 de persoane care se sustrag executării pedepselor închisorii sau arestării preventive. "Reamintim că pe site-ul Poliţiei Române, www.politiaromana.ro, au fost create secţiunile «Copii Dispăruţi» şi «Urmăriri - Persoane Urmărite», ce pot fi accesate oricând, iar cetăţenii pot veni în sprijinul poliţiştilor pentru depistarea acestora apelând, gratuit, numărul pentru urgenţe 112 şi anunţând despre prezenţa acestora în orice loc au fost văzuţi", a precizat subinspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro