O femeie de 38 de ani s-a prezentat la o bancă din municipiu pentru a schimba 120 de lire sterline, însă una dintre bancnote era falsă. Angajaţii băncii au solicitat intervenţia jandarmilor, care au preluat-o pe femeia ce va fi cercetată penal pentru fapta comisă.
Astfel, luni, la ora 17.00, dispeceratul Jandarmeriei Brăila a fost sesizat cu privire la faptul că o femeie a încercat să schimbe o sumă de bani, din valută în lei, una dintre bancnote fiind falsă. Imediat, o patrulă de jandarmi s-a deplasat la sucursala băncii din cartierul Vidin, unde au identificat persoana în cauză, Chivuţa Maria P. (38 de ani), din Brăila. "Din verificările efectuate, a rezultat că aceasta a încercat să schimbe suma de 160 lire sterline, una dintre cele opt bancnote de câte 20 de lire fiind falsă. Persoanei în cauză i s-au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals de monede şi alte valori, dosarul fiind înaintat în vederea continuării cercetărilor lucrătorilor IPJ Brăila", a precizat plt. Sorin Neftode din cadrul Compartimentului Relaţii Publice al Jandarmeriei Brăila.
Luată la întrebări de jandarmi, brăileanca le-a spus că ar avea banii de la o cunoştinţă, care a rugat-o să îi schimbe.
