Caz unic în istoria handbalului românesc, la Braila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Caz unic în istoria handbalului românesc, la Braila

Caz fara precedent în handbalul românesc. Echipa HC Zalau, sosita la Braila sa joace un meci restanta din ultima etapa a returului Ligii Nationale de handbal feminin cu HC Dunarea, a gasit Sala Polivalenta cu portile ferecate. Mai mult decât atât, alaturi de echipa oaspete s-au trezit în fata unor usi închise si arbitrii si reprezentantul Federatiei Române, care venise pregatit sa ofere medaliile de bronz echipei câstigatoare. Motivul invocat de directorul executiv al clubului brailean, Stefan Gheorghe, ruda cu Gheorghe Bunea Stancu, care este si presedintele HC Dunarea, a fost acela ca nu avea cum sa se joace meciul deoarece patru dintre jucatoarele echipei brailene aveau contractele expirate. Contracte semnate pentru doar un sezon. Ca la noi, la Braila, la nimeni, asta a fost concluzia atât a antrenorului HC Zalau, care în 35 de ani de cariera n-a pomenit asa ceva, cât si a reprezentantului Federatiei Române de Handbal, Jan Mateescu, care în 40 de ani nu s-a întâlnit cu o asa situatie. Din acest motiv, Comisia de Disciplina a FRH va lua masuri în consecinta, sustin oficialii. Iata istoria unui incident care ne face din nou de râs.


La finalul sezonului 2011-2012 al Ligii Nationale feminine de handbal, HC Dunarea merita sa obtina medalia de bronz si era în grafic. Ar fi fost cea de-a doua reusita a formatiei de la Dunare, de la promovarea pe prima scena a handbalului românesc. Un punct le mai trebuia elevelor profesorului Ioan Baban, în ultimul meci din acest campionat, pentru a-si vedea visul împlinit. Meciul dintre HC Dunarea si HC Zalau, programat în ultima etapa a returului, s-a amânat însa, pentru ca formatia antrenata de Gheorghe Tadici avea programat returul finalei Cupei EHF.
Imediat dupa finala EHF câte doua jucatoare din ambele formatii, Gabriela Perianu si Alina Horjea de la brailence, respectiv Georgiana Ciuciulete si Mirela Nichita de la Zalau au fost convocate de Radu Voina la lotul national. România urma sa participe la turneul preolimpic din Franta, apoi la turneul de calificare pentru Campionatul European.
Initial, selectionarul Radu Voina a avut intentia de a le lasa pe jucatoare sa mearga la echipele de club pentru a disputa si acest ultim meci, dar imediat s-a razgândit, astfel ca partida HC Dunarea - HC Zalau, care trebuia sa se dispute în Polivalenta braileana cu medaliile de bronz pe masa, s-a amânat. Gruparea braileana sustine ca a dorit sa dispute acest meci si fara jucatoarele de la lot, dar Tadici a refuzat.
Partida s-a amânat de mai multe ori, pentru ca propunerile celor doua formatii au fost respinse reciproc, numai ca s-a ajuns foarte aproape de termenul limita, 11 iunie, zi în care Federatia Româna de Handbal trebuie sa anunte forului european echipele românesti calificate în competitiile continentale. Iar Consiliul Director al FRH întrunit vinerea trecuta a stabilit ca meciul sa se desfasoare în aceasta saptamâna.
Marti, 5 iunie, la primul termen, conducerea clubului HC Dunarea a anuntat ca în acea zi Sala Polivalenta este ocupata pentru ca vine în vizita premierul Victor Ponta. HC Zalau a plecat însa de luni spre Braila si pentru ca pe drum Tadici a fost înstiintat ca meciul nu se joaca marti, echipa s-a oprit în statiunea Cheile Gradistei, undeva în apropiere de Brasov. Meciul nu s-a jucat nici joi, la cea de-a doua reprogramare din aceasta saptamâna, astfel ca FRH a dat ultimatumul: HC Dunarea - HC Zalau se va disputa vineri, de la ora 17.00 si a anuntat brigada de arbitri si observatorul.

09sport2Tadici si elevele sale au gasit lacatul pus la sala Polivalenta

HC Zalau a venit de joi la Braila si ieri, la ora 15.30, s-a prezentat la Sala Polivalenta. Aici formatia vizitatoare a avut parte de o mare surpriza: poarta de acces în curtea interioara a salii era ferecata.
Nici intrarea din fata nu era deschisa, ea fiind pazita de politisti.
Au sosit arbitrii buzoieni, Georgian Baducu si Razvan Voicu, observatorul Horatiu Belu din Bucuresti, Jan Mateeascu reprezentantul FRH, care avea asupra sa si medaliile de bronz, dar de la gazde s-a prezentat numai Stefan Gheorghe, directorul executiv al HC Dunarea. Reprezentantul forului de la Bucuresti a încercat sa-l convinga pe Stefan Gheorghe sa aduca echipa la sala, însa acesta a refuzat categoric spunând: "Echipa nu se prezinta pentru ca lipsesc patru jucatoare titulare si antrenorul".

"Nu m-am confruntat cu asa ceva în 35 de ani"

Jucatoarele echipei vizitatoare au coborât din microbuz si s-au asezat pe bordura în asteptarea adversarelor. Brailencele însa nu au venit. Stupefiat, dupa o asteptare de o ora si jumatate, Gheorghe Tadici a acuzat lipsa de fair play a gazdelor. "Sunt de peste 35 de ani în fenomenul handbal, dar asa ceva nu am întâlnit. Suntem doua echipe care dam jucatoare la nationalele României, ar trebui sa ne respectam. Eu am înteles ca interesul nationalei este mai presus de cel al cluburilor si am lasat jucatoarele la lot, dar nu am vrut însa sa jucam meciul fara ele. Ulterior, ne-am dat acordul sa jucam si am acceptat trei date. Ce vina avem noi ca rusoaicelor le-au expirat contractele?", a fost prima reactie a lui Gheorghe Tadici.
Dupa câteva momente, tehnicianul Zalaului a continuat: "Este o lipsa de respect fata de noi. Handbalistele noastre sunt frustrate de faptul ca nu au putut sa-si apere sansele în teren, la fel si brailencele cred. De altfel avem semnale ca handbalistele brailence voiau sa joace acest meci, dar li s-a interzis în mod categoric sa vina la sala. Sper ca federatia sa ia masurile care se impun. Este primul incident de acest fel în handbalul feminin românesc si masurile trebuie sa fie pe masura, ca sa nu mai apara si altele", a mai spus Tadici.

Meciul se muta la Comisia de Disciplina

Aceleasi pareri au fost împartasite si de reprezentatul FRH, Jan Mateescu, cel care fusese însarcinat de forul de la Bucuresti sa ofere medaliile de bronz, cât si de observatorul Horatiu Belu. Cei doi au lasat sa se înteleaga ca meciul va fi câstigat de HC Zalau la "Masa verde", cu 10-0, dar ca acest caz va fi analizat si de catre Comisia de Disciplina a FRH, care poate lua masuri dintre cele mai drastice. "Nu am întâlnit în ultimii 40 de ani o astfel de situatie. Acum <meciul> se muta la Comisia de Disciplina. Este un caz unic în handbalul românesc la un asemenea nivel valoric si trebuie luate masuri ca el sa nu se mai repete", a spus si Jan Mateescu.

09sport3"Este un joc programat fara acordul nostru"

Dupa ce a spus ca nu se poate intra în Sala Polivalenta pentru ca acolo sunt depozitate diverse materiale, directorul executiv al HC Dunarea, Stefan Gheorghe, ruda cu Gheorghe Bunea Stancu, a sustinut o singura idee, ca jocul a fost programat fara acordul conducerii HC Dunarea. "Este un joc programat fara acordul nostru. Este ceva neconform cu regulamentul. Am anuntat la FRH ca de pe data de 31 mai HC Dunarea nu mai are antrenor si ca patru jucatoare titulare au încheiat contractele cu noi. Mai mult de atât, i-am informat pe cei de la Bucuresti ca rusoaicele au fost obligate sa plece din România pentru ca le-au expirat contractele si permisele de munca. Consider ca este o umilinta la adresa muncii depuse de jucatoarele noastre în acest campionat", a spus Stefan Gheorghe.

Cu contracte semnate pe un sezon, nu se poate face performanta

Amatorism, nestiinta sau doar vechea meteahna a sportului brailean, aceea de a cheltui banii publici dupa bunul plac.
Pentru ca cei care se bat cu pumnul în piept si spun ca vor sa faca performanta în sportul brailean nu sunt interesati decât de banul public. Din cauza amatorismului conducerii HC Dunarea, în frunte cu Gheorghe Bunea Stancu, presedintele clubului, echipa de handbal a Brailei nu a avut sansa sa se lupte pentru medaliile de bronz. La începutul campionatului, antrenorul Ioan Baban afirma ca la Braila a gasit sprijin în persoana presedintelui CJ, Gheorghe Bunea Stancu, pentru a alcatui o echipa competitiva, care, dupa un sezon, doua, sa se lupte pentru titlul national cu Oltchimul. Asta numai la modul declarativ pentru ca, practic, cu handbaliste aduse doar pentru un sezon, nu se poate pune problema formarii unei echipe competitive pe plan national si european. Si acesta a fost un caz elocvent, fara patru titulare, Liliana Craciun, Loredana Iancu, Anastasia Lobach si Anastasia Yushchenko conducerea echipei HC Dunarea nu a mai dorit o confruntare decisiva cu HC Zalau, probabil pentru a nu risca o înfrângere categorica în Polivalenta braileana cu doua zile înainte de alegeri.

Galeria a aratat spre cel vinovat: Gheorghe Bunea Stancu

Cu toate ca în oras nu au fost puse afise, suporterii cei mai înfocati s-au informat de pe site-ul FRH si s-au prezentat la sala Polivalenta. Ei au privit în tacere situatia penibila creata de conducerea clubului brailean, iar dupa ce microbuzul cu echipa HC Zalau a plecat au scandat lozinci incriminatorii la adresa presedintelui clubului HC Dunarea, Gheorghe Bunea Stancu, si a presedintelui LPF, Mitica Dragomir.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro