POLITIC: Ambasadorul român în Pakistan: Sunt într-o stare foarte bună, am reluat activitatea. N-a fost un atac | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Ambasadorul român în Pakistan: Sunt într-o stare foarte bună, am reluat activitatea. N-a fost un atac

Ambasadorul României în Pakistan, Emilian Ion, aflat în elicopterul care s-a prăbuşit vineri, a declarat, pentru MEDIAFAX, că se află într-o stare fizică şi psihică foarte bună şi şi-a reluat activitatea, subliniind că nu a fost un atac întrucât într-un astfel de caz elicopterul ar fi fost spulberat.

"Sunt la ambasadă, mă aflu într-o stare fizică şi psihică foarte bună şi mi-am reluat activitatea", a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, ambasadorul României la Islamabad, Emilian Ion, aflat într-un elicopter care s-a prăbuşit, vineri, în nordul Pakistanului.

"Un grup de 30 de ambasadori, o parte cu soţiile, am avut programată o vizită în zona Gilgit-Baltistan, unde urma, în prima zi, să ne întâlnim cu primul ministru pentru a discuta despre promovarea relaţiilor bilaterale şi despre oportunităţile privind dezvoltarea relaţiilor cu statele noastre. Zona respectivă este o zonă turistică, cunoscută şi apreciată în special de alpinişti şi schiori. După sosirea la Aeroportul din Gilgit, ambasadorii au fost distribuiţi în patru elicoptere militare, eu am fost în cel cu numărul 3. La 10-15 minute după decolare am constatat că elicopterul în care eram pierde din altitudine şi începe să se rotească în jurul axei. S-a învârtit de trei sau patru ori timp de câteva zeci de secunde după care s-a prăbuşit pe un câmp deschis, lângă o şcoală", a povestit Emilian Ion (66 de ani).

Ambasadorul spune că a ieşit al doilea din elicopter şi l-a văzut pe soţul ambasadorului libanez întins pe iarbă. "După ce am văzut că nu am probleme deosebite m-am întors la elicopter dorind să-i ajut pe colegii şi prietenii mei care erau în elicopter. M-am întâlnit cu ambasadorul sud-african care mergea, nu avea probleme, puţin mai grav era ambasadorul olandez. L-am pus pe un pat mobil adus de localnicii veniţi imediat după prăbuşirea elicopterului. Am stat de vorbă puţin cu el şi am vrut să mă duc în continuare să ajut dar între timp au apărut şi forţele speciale şi nu ne-au mai lăsat să ne apropiem de elicopter", a mai spus diplomatul român.

Acesta îşi mai aminteşte că în momentul în care a părăsit elicopterul în interior a izbucnit un foc.

Şapte persoane, printre care ambasadorii din Norvegia şi Filipine, aflate la bordul elicopterului au decedat, cinci persoane au fost rănite grav, necesitând intervenţii chirurgicale, iar ambasadorul român, cel sud-african şi soţul ambasadorului libanez au suferit răni uşoare.

Emilian Ion precizează că, după evacuarea celor grav răniţi, el, ambasadorul Africii de Sud şi soţul ambasadorului libanez au fost duşi cu un elicopter mai mic la spitalul din Gilgit, unde li s-au acordat îngrijirile de rigoare. "Am văzut că mă aflu într-o bună, am discutat cu colegii ambasadori din salon. Apoi, împreună cu ambasadorul sud-african şi cu soţul ambasadorului libanez ne-am deplasat la hotelul unde era restul grupului, iar sâmbătă ne-am întors la Islamabad cu un avion militar", a spus ambasadorul român.

Referitor la cauzele producerii accidentului, Emilian Ion nu crede că a fost vorba de un atac. "Eu nu sunt specialist, dar noi zburam la altitudine joasă şi, dacă ar fi fost un atac, elicopterul ar fi fost spulberat în aer şi n-ar mai fi fost niciun supravieţuitor. Din punctul meu de vedere - şi am încredere în ancheta pe care o fac autorităţile pakistaneze - cred că a fost o defecţiune tehnică", a afirmat ambasadorul Emilian Ion.

Acesta a mulţumit preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului Victor Ponta "pentru atenţia şi solidaritatea manifestate după nefericitul accident", precum şi ministrului Bogdan Aurescu, care l-a sunat după accident şi cu care a avut "o discuţie caldă, prietenească", precum şi colegilor din MAE şi prietenilor din România "pentru mesajele emoţionante şi încurajatoare".

Premierul pakistanez, Nawaz Sharif, a decretat o zi de doliu în urma prăbuşirii unui elicopter militar, vineri, în nordul Pakistanului, în care au murit şapte persoane, inclusiv ambasadorii Norvegiei şi Filipinelor.

La rândul său, preşedintele pakistanez, Mamnoon Hussain, şi-a exprimat regretul pentru prăbuşirea elicopterului. El s-a rugat pentru persoanele decedate şi le-a transmis condoleanţe familiilor.

Preşedintele le-a cerut autorităţilor pakistaneze să ofere cele mai bune îngrijiri medicale persoanelor rănite.

Elicopterul Mi-17 prăbuşit vineri făcea parte dintr-un grup de elicoptere ale armatei, care transportau diplomaţi către regiunea muntoasă Gilgit-Baltistan, din nordul Pakistanului, unde urmau să se întâlnească cu premierul pakistanez Nawaz Sharif. Celelalte elicoptere au aterizat în siguranţă.

Un purtător de cuvânt al Mişcării Talibanilor Pakistanezi (TTP), Muhammad Khurasani, a revendicat doborârea elicopterului în nordul Pakistanului. "Elicopterul a fost doborât de o rachetă antiaeriană", a afirmat el. Într-un email transmis postului de radio Mashaal, Khurasani a precizat că atacul viza doborârea altui elicopter, în care se afla premierul pakistanez, Nawaz Sharif.

Însă purtătorul de cuvânt al armatei, Asim Bajwa, a afirmat că prăbuşirea aeronavei a fost cauzată de o "defecţiune tehnică", în cursul aterizării. Zona în care s-a produs tragedia nu este un bastion al talibanilor.

Anterior, surse din domeniul securităţii au declarat pentru postul Geo TV că din primele investigaţii reiese că prăbuşirea a fost cauzată de o defecţiune la rotorul din coada elicopterului.

Elicopterul s-a prăbuşit în zona Naltar, pe o şcoală care era goală în acel moment, au precizat oficiali citaţi de Wall Street Journal în ediţia electronică.

La bord se aflau 17 persoane, dintre care şase cetăţeni pakistanezi şi 11 străini.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro