SOCIAL: Ponta: Nu putem îngheţa preţurile din magazine, dar există soluţia unor taxe speciale foarte mari | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Ponta: Nu putem îngheţa preţurile din magazine, dar există soluţia unor taxe speciale foarte mari

Guvernul nu poate îngheţa preţurile la mărfurile din magazine, în contextul reducerii TVA la 9%, dar poate introduce măsuri constituţionale şi europene, precum taxe speciale foarte mari, în cazul în care comercianţii nu scad preţurile la raft după diminuarea TVA, a afirmat premierul Victor Ponta.

El a cerut, în şedinţa de guvern, ca Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Consiliul Concurenţei să verifice atent situaţia preţurilor din magazine.

Solicitarea a fost formulată după ce presa a relatat că mari lanţuri de magazine ar fi majorat preţurile la diferite alimente cu până la 30%, în ultimele două săptămâni, înainte de reducerea TVA la 9% la produsele alimentare, programată începând cu luna iunie.

"Să începeţi deja să verificaţi dacă ceea ce a apărut în presă e adevărat, dacă hypermarketuri, dacă comercianţi profită de cea mai bună măsură pe care puteam s-o luăm vreodată pentru agricultură şi pentru consumatorii din România, reducerea TVA, pentru a-şi mări preţurile acum, ca să rămână după aceea la nivelul pe care şi-l doresc", a cerut Ponta.

Premierul a arătat că Guvernul nu poate îngheţa preţurile, dar poate introduce măsuri legale, precum taxe speciale foarte mari, pentru a preveni speculaţiile comercianţilor privind preţurile.

"Am auzit tot felul de tâmpenii liberal-comuniste, că să dăm orodnanţă să îngheţăm preţurile. Suntem în Uniunea Europeană, suntem economie de piaţă şi nu putem îngheţa preţurile, cum de altfel nu prea reuşeau nici comuniştii să le îngheţe. Avem măsuri legislative pe care le putem lua, nu ordonanţe de îngheţare a preţurilor. Putem să introducem taxe speciale pentru cei care folosesc acest prilej şi nu voi ezita - şi vă rog să îmi propuneţi, dacă constatăm că într-adevăr există aceast situaţie - vom pune nişte taxe atât de mari încât tot ce câştigă în mod speculativ să piardă pe partea cealaltă. Nu voi ezita să iau nicio măsură europeană şi constituţională, nu trăsnăi comuniste", a declarat prim-ministrul.

El i-a cerut ministrului Agriculturii ca, în viitoarea şedinţă de Guvern, să îi prezinte un raport privind aceste verificări.

Săptămâna trecută, Ponta a precizat că Guvernul va verifica, împreună cu Consiliul Concurenţei, din luna iunie, dacă reducerea TVA la produse alimentare se reflectă şi în preţul la raft şi va folosi toate pârghiile legale pentru a combate eventuale nereguli.

"O scădere atât de mare a TVA este imposibil să nu se vadă în preţ. Vom fi foarte atenţi după 1 iunie", a spus atunci Ponta.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro